PRIMA PAGINĂ      
      DESPRE MINE      
      RAPORT DE MINISTRU      
      GUVERNARE LIBERALĂ      
      PROGRAMUL POLITIC      
      CONTACT      
Noutăţi
Întâlnire la Paris, cu omologul meu din Republica Franceză, Julien Denormandie.
Facem parte din marea familie a Uniunii Europene si avem nevoie să conlucrăm și să colaborăm eficient, cu statele membre, cu scopul declarat de a crește calitatea vietii cetățenilor noștrii. Trebuie sa ne corelăm politicile pentru de a ne atinge obiectivele comune.

În această directie am avut azi bucuria de a mă întâlni, la Paris, cu omologul meu din Republica Franceză, Julien Denormandie.

România și Franța trebuie să iși consolideze cooperarea dintre comunitățile locale. Avem nevoie de un schimb de expertiză in agricultură și implicit în dezvoltarea locală. Franța s-a arătat, de asemenea, deosebit de interesată de colaborarea cu România privind Inițiativa 4 la 1000, ca aspect foarte important pentru securitatea alimentară și schimbările climatice.

Subiectele abordate în cadrul întâlnirii s-au referit la colaborarea bilaterală dintre cele două state în domeniul agriculturii, respectiv schimbul de experiență pe domenii precum: învățământul agricol, gestionarea apei, ferma de familie, planul proteic.

© 2021, Adrian Oros. Toate drepturile rezervate.